Galerie foto
Contact

    Staţiunea turistică Straja este localizată în judeţul Hunedoara, la o altitudine de 1445 de metri, în inima Munţilor Vâlcan, în zona Valea Jiului, la aproximativ 8 km de municipiul Lupeni. Straja a fost declarată staţiune turistică locală în anul 2002 potrivit H.G. 1110 din 20 octombrie 2002. Staţiunea beneficiază de 7 pârtii de schi, din care 4 sunt iluminate, deservite de 6 teleschiuri. Complexul turistic este format din 210 cabane, case de vacanţă, pensiuni şi vile. Dintre acestea, 38 sunt omologate cu 1, 2 şi 3 stele. În staţiune există un detaşament de Jandarmerie Montană şi un serviciu public Salvamont ce asigură atât ordinea şi disciplina în staţiune cât şi protecţia şi acordarea primului ajutor în caz de accidente.
    Dacă tot sunteti în staţiune, vă invităm să vizitaţi şi Schitul şi crucea din Straja.

    Cabana Montana este situată la o altitudine de 1367 m, pe versantul nordic al Muntelui Mutu, în Poiana Sohodol.
    Accesul se face dinspre Petroşani sau dinspre Târgu Jiu, pe DN 66. La intersecţia de la Livezeni se urmează pe DN 66A indicatorul "Lupeni". După circa 20 km, în municipiul Lupeni, în zona cartierului Braia, se urmează indicatorul "Straja" şi, pe "Drumul Crucii" (din anul 2007 asfaltat în totalitate), după aproximativ 7 km, se ajunge în staţiune.
    În zona de agrement Brăiţa, există o parcare cu pază, unde se poate lăsa maşina şi, cu ajutorul telescaunului, un mijloc de transport rapid şi sigur, se poate ajunge în Straja.

Coordonate GPS Cabana Montana:

Latitudine: 45°32'12'' N
Longitudine: 23°23'63'' E

Aşezare şi acces
Copyright 2009 -  S.C. COMEXIM R S.R.L. LUPENI